Cum a fost în capătul lumii, domnule doctor?

6A0E72DE-1E32-4E66-B918-3A6DDA051210

Șase săptămâni am petrecut în Seul, la cel mai important spital asiatic din domeniul chirurgiei plastice. Primele șase săptămâni acasă le voi petrece, probabil, explicând cum a fost…
Nu am multe impresii legate de viața și cultura coreeană, fiindcă nu am avut timp pentru a fi “turist”: un fellowship la Asan Medical Center înseamnă să profiți la maxim de acel timp și să abordezi toate tipurile de operații care sunt foarte rar practicate la noi, cel puțin pentru moment. Pentru mine, asta a însemnat în principal specializarea pe V-Shape Surgery. Mai simplu spus, e vorba de intervenții de reconturare a feței prin remodelarea structurii osoase. E un tip de operații deja devenit uzual în Coreea, ceea ce a contribuit la experiența și reputația pe care și le-au construitîn ultimii 10 ani.
Nu a fost neapărat o premieră; genul acesta de intervenții îl practic deja, la Cluj. A fost însă o ocazie de a aplica tehnici noi și de a mă familiariza cu instrumentar de ultimă generație, pe care îl voi avea în curând și aici. Ca să vă dați seama cât de tare a avansat acest tip de intervenție, vă spun doar că poți realiza o remodelare totală a feței fără ca pacientul să rămână cu vreo cicatrice vizibilă: întreaga intervenție se desfășoară prin gură. Asta înseamnă precizie de ceasornicar elvețian, iar cele două sau trei operații realizate în fiecare zi petrecută în Coreea mi au adus ceea ce mi-am dorit: dexteritate și tehnică.
În rest, am fost impresionat de cât de important e pentru ei să „profite” de orice insight venit din partea unui extern. De la o simplă replică, în care am menționat o altă abordare posibilă într-o operație, am ajuns să fac 5 prezentări. De fiecare dată, în detaliu: toți își doreau să știe mai mult decât știu deja, deși lucrează într-un spital cum România va avea în câteva sute de ani. Sau niciodată.
La capătul lumii, lucrurile nu sunt perfecte. Și acolo există spitale de primă mână și spitale bizar de rudimentare, doctori buni și mai puțin buni, lucruri pe care le-ai lua acasă cu tine sau lucruri pentru care ai plăti o avere să ți le aduci de acasă. În această ultimă categorie, mâncarea 
Ne vedem la consultații!