De ce ne e frică de privat?

DSC_5421_MA

Acum câțiva ani la ambasada României la de la Paris, s-a organizat o întâlnire cu medicii români care practică în Franța, în special cei din zona capitalei. La un moment dat, șeful Colegului Medicilor din Franța îi întreabă, dintr-o curiozitate absolut naturală, de ce toți lucrau in sistemul medical de stat și niciunul nu optase și pentru sistemul privat, măcar din considerente financiare. Răspunsul a fost categoric: „La stat e mai sigur!”

Ar fi fost un răspuns normal dacă am fi vorbit de medici aflați la final de carieră, dar majoritatea celor prezenți aveau între 30 și 40 de ani. Și nu știu cum am putea scăpa de această mentalitate care se transferă de la generație la generație, de multe ori fără a chibzui deloc asupra argumentelor.

Medicii tineri trăiesc într-o siguranță iluzorie pe care o plătesc zilnic cu compromisuri ce le afectează în mod clar parcursul profesional. E adevărat, pentru anumite specializări practica în privat mai ales când nu ești un nume consacrat s-ar putea să fie foarte riscantă. Dar nu e un condiție generală.

Aș vrea să îi încurajez pe toți medicii tineri să își facă curaj, să-și depășească temerile și să încerce să practice în afara sistemului de stat aici, în România. Cel mai mare câștig pe care îl ai este că îți poți alege propria echipă. Medicina modernă nu mai e demult „one man show”, poți să fii cel mai bun profesionist dar eficiența ta să se împiedice de oamenii care îți stau alături. La stat, nu poți alege. Poți să speri că ai noroc să te „învârți” până nimerești în tură cu anestezistul în care ai încredere, să îți amâni intervenții ca să fii cu „ăia buni”, iar la final să vezi că pacientul tău e preluat tot de asistenta pe care n-ai convins-o nici după 3 ani de importanța spălatului pe mâini.

Ce cazuri preiei? La stat, e o loterie și fii sigur că tu, medic tânăr, nu vei prinde cele mai interesante operații și nici nu va fi nimeni interesat că poate tu îți dorești să te specializezi pe ceva anume. Când eram rezident, focusat pe chirurgia mâinii, aveam un profesor, foarte simpatic de altfel, care mă certa mereu: „hai învață și tu să faci o hernie, că nu se știe când ai nevoie de ea!”. Bucuria mea cea mai mare din ultimii ani a fost că am reușit să mă specializez pe operațiile unde știu că pot fi foarte bun. Probabil că am pierdut ceva bani din asta, refuzând să operez oricând orice, dar respectul față de mine e mult mai mare.

Și iată că am ajuns la respect. Nu vreau să reiau povești despre nebănuitele căi pe care un medic tânăr trebuie să umble pentru a-și construi o carieră în sistemul de stat. Medicina privată are o formulă mult mai simplă: ești bun, reziști. Nu ești bun, nu vei avea clienți. E dificil, dar nu imposibil, și sunt sigur că tu, medic tânăr, îți dorești mai mult decât să treacă timpul, să vină ziua de salariu (binențeles, și apoi să te plângi că nu-ți ajunge).

Sunt doar câteva din zeci de argumente pe care le-aș avea pentru un medic tânăr. Îmi permit însă să insist la final pe un sfat: încercați să nu amestecați statul cu privatul. Veți pierde concentrarea de care aveți nevoie pentru că va fi nevoie să funcționați într-un alt ritm, cu alte obiective și cu altă viziune.

E greu, dar nu e imposibil.