Impactul Crăciunului asupra frumuseții – 3 sfaturi practice

moscraciun

Acesta este un text dedicat exclusiv doamnelor, fiindcă fără ele Crăciunul nu ar fi decât un prilej de stat pe canapea cu telecomanda în mână. Nu stă în puterea mea să schimb obiceiuri împământenite deja de sute de ani, sunt sigur că și în acest an tot ele vor fi cele care se vor ocupa de cadouri, prăjituri, atmosferă și decorațiuni. Umila mea contribuție sper doar să le ajute să rămână la fel de frumoase și după aceste zile atât de încercate.

 Sfatul nr 1 – Faceți cât mai multă mișcare

Shoppingul e cel mai bun sport. Dacă aveți în viața voastră vreun bărbat care încearcă să contrazică acest adevăr, puteți oricând să-i spuneți că este recomandarea medicului. Varicele sunt un pericol real la orice vârstă și e mult mai important să prevenim decât să tratăm! În plus, gândiți-vă la seria amplă de mișcări pe care probatul hainelor le implică, așa că nu ratați nicio rochie de pe raft, o faceți pentru sănătatea voastră.

Sfat nr 2 – Atenție la greutate

Un portofel mult prea plin poate face poșeta să atârne, creând presiune pe coloana vertebrală. Așa că goliți-l cât mai rapid. Aveți nevoie de asistența partenerului, pentru că greutatea se va transfera în pungile de cumpărături. Nu merită să vă riscați sănătatea. Până la urmă, shoppingul în doi e și o formă de terapie de cuplu: îi dați șansa partenerului să vă redescopere, în noi și noi ținute.

Sfat nr 3 – Moș Crăciun e singurul care își permite să fie bătrân de sărbători…

…și nu numai! Așa că între coafor și pedichiură poate vă gândiți și la o vizită la medicul estetician. Avem un întreg 2015 de înfruntat, de ce n-am face-o fără riduri și alte lucruri care ne încurcă?

Sfaturile sunt orientative, dar v-aș recomanda să le urmați. Garantează o stare de bine ce va dura măcar până în ianuarie, când ne vom reîntâlni pe blog, cu forțe și idei noi. Până atunci, Sărbători fericite tuturor!