Pacienții vorbesc (I)

1795794_265437293636202_825782_o

Meseria unui medic înseamnă multe provocări, dar și nenumărate momente în care simți bucuria alegerii făcute: știi că drumul pe care îl urmezi este cel potrivit. Sentimentul că o operație a schimbat viața unui om, că i-a readus sănătatea sau frumusețea sau că l-a ajutat să își recapete energia și entuziasmul de altădată este deosebit. Împlinirea este cu atât mai mare atunci când vezi că pacientul este mulțumit de rezultate și că și-a reluat viața mai sănătos, încrezător și fericit. Îți mulțumesc, M. I., pentru aprecieri!

Îi întinzi un deget tăiat şi-ţi salvează şi tendoanele!

După intervenția făcută de dr. Mihai Așchilian, m-am întrebat tot drumul, de la cabinet până acasă ,care sunt atributele unui medic bun. Dăruirea, rigoarea profesională ori viziunea? Concluzia la care am ajuns a fost că toate sunt importante şi doar ordinea în care ele se manifestă face diferența. Probabil că sună un pic atipic să menționez viziunea în componenta tabloului de profesionalism al unui medic. În momentul în care am apelat pentru o urgenţă la dr. Așchilian, m-am convins că o viziune de ansamblu asupra unei problemei medicale te ajută să faci cele mai bune intervenții.

Totul s-a petrecut într-o zi de luni, în jurul orei 22, când, în urma unui accident stupid, m-am ales cu o plagă de toată frumusețea la degetul inelar. Pe lângă cantitatea de sânge mult prea mare pentru cât eram obișnuită să văd că iese dintr-o rană, faptul că se vedea osul (ulterior, am aflat că erau tendoanele) și o bucată de carne care atârna într-o parte m-a speriat şi mi-am dat seama că e o tăietură destul de serioasă. Cantitatea de adrenalină din corpul meu avea să mă ajute să pun mâna pe telefon şi să-l sun, cu reținere, ce-i drept, ţinând cont de oră, pe dr. Așchilian pentru a mă ajuta. Ştiam că e o chestie mai serioasă şi de finețe, care, în spital, s-ar fi rezolvat cu o simplă dezinfectare şi câteva ațe care să ţină pielea şi carnea la un loc. Aveam în minte experiența unui prieten care, după o astfel de intervenţie în spital, a tras vreo doi ani cu tot felul de operații estetice şi reparații de tendoane.

Aici intervine parte de viziune despre care vorbeam. După ce m-a chestionat la telefon despre aspectul plăgii, mi-a spus că el crede că sunt atinse şi tendoanele, dacă nu şi tăiate, şi că o rană în profunzime trebuie tratată corect, pentru a evita consecințele pe termen lung care pot presupune, pe lângă aspectul inestetic al cicatricii, şi imposibilitatea de a îndoi degetul. Cu informațiile calde și sub auspiciul fricii, l-am rugat să mă opereze el. A fost de acord fără să ţină cont că, de la Bistrița la Cluj, voi mai face încă 1,5 ore şi că va fi 12 noapte, iar cu operație cu tot va fi undeva mult trecut de 2 noaptea. Aici a intervenit partea de dăruire necesară unui medic și, evident, și responsabilitatea, adică să sacrifici timpul tău în favoarea pacientului.

Am ajuns la Cluj pe la 23:30. M-a așteptat, după cum a promis. Am intrat în cabinet şi aici a intervenit partea de profesionalism despre care vorbeam. Pe lângă ținuta corectă pentru operație (halat, bonetă, mănuși), a început prin a-mi citi un protocol investigându-mă din punct de vedere clinic (alergii, tensiune, istoric medical), m-a pus să semnez acel protocol, lucru care, l-a început, mi s-a părut ciudat, dar, simțind asta, mi-a explicat că, indiferent de oră și caz, sunt anumite rigori profesionale de la care nu se abate. În sinea mea mi-am spus tot respectul! M-am relaxat, chiar dacă îmi este extrem de frică de bisturiu, însă mi-am spus că sunt pe mâini bune. A început prin a pregăti masa pentru operație, cu tot felul de ustensile, pansamente, ațe etc. După, mi-a curățat rana și mi-a făcut anestezia cu multă grijă. A trecut la investigarea în profunzime a tăieturii. Așa cum bine a intuit, tendoanele erau tăiate. Mi-a explicat fiecare procedură pe care o face și ce presupune. În tot acest timp – asta probabil simțind că îmi este frică- a început să-mi povestească despre tot felul și să monitorizeze permanent starea mea cu mult calm.

Nu am în istoricul meu operații, nu știu cum este, dar, vorba nepoatei mele, a fost ca în filme, adică mâna mea era acoperită cu un material verde, astfel încât nu vedeam ce se întâmplă, nici nu îmi doream. : ) Singurul lucru pe care l-am văzut a fost un plic cu ață și un plic cu un pansament sub formă de plasă, care au căzut pe jos după ce au fost desfăcute și pe care le-a aruncat. Încă un punct în plus la capitolul profesionalism, ținând cont că ambele produse erau în plic în momentul în care au căzut. După ce a tot făcut el ce a făcut după paravanul verde, la un moment dat, mi-a spus că suntem gata, moment în care am văzut și eu rana. Erau 10 cusături și degetul meu nu mai era despicat în două. Mi-a pus un pansament în formă de plasă peste care a adăugat un alt pansament, pe care îl comandase special, deoarece cele pe care le găsește pe piață nu au compoziția pe care și-o dorește. Hmm… alt detaliu care mi-a atras atenția: să fii preocupat inclusiv de calitatea pansamentelor!

După ce a terminat operația, mi-a explicat încă o dată ce a făcut și m-a informat despre ce trebuie sa fac și sa nu fac. Inevitabil, l-am întrebat cât costă și surprinsă am fost când răspunsul a fost << nimic>>, în condițiile în care s-a ocupat 3 ore de mine. Simțindu-mă îndatorată pentru tot ce a făcut, am insistat, moment în care mi-a explicat că el, aproape în fiecare lună, face o operație pro bono, considerând că nu întotdeauna remunerația are la bază și satisfacția profesională. Asta intră iarăși la capitolul dăruire!!!!

Mi-am amintit cum l-am cunoscut pe dr. Așchilian. Chiar dacă m-a rugat să țin sub anonimat numele său, îmi permit să nu o fac! În meseria mea de psiholog, am avut nenumărate cazuri de persoane care nu numai că nu își permiteau terapia, dar abia își permiteau să trăiască. Așa arăta și situația familiei pe care a ajutat-o dr. Așchilian cu o sumă considerabilă, fiind impresionat de povestea celor 8 copii care trăiau împreună cu părinții într-o garsonieră și singura lor sursă de venit erau alocațiile copiilor. Îmi amintesc și acum bucuria din ochii copiilor când mama, din banii primiți, le-a promis că le cumpăra tort. Îi mulțumesc, din nou, în numele acelei familii doctorului Așchilian pentru generozitate și îi mulțumesc pentru faptul că astăzi, după două săptămâni de la operație, îmi pot îndoi degetul!

Personal, sunt optimistă în ceea ce privește calitatea serviciile medicale, în ciuda tuturor lamentărilor pe care le avem la adresa sistemului de sănătate. Sper în perpetuarea atitudinii pe care o are dr. Mihai Așchilian și la alte persoane care activează în această sferă profesională delicată.

M. I., psiholog”