Îi întinzi un deget tăiat şi-ţi salvează şi tendoanele

După intervenția făcută de dr. Mihai Aschilian m-am întrebat tot drumul de la cabinet până acasă care sunt atributele unui medic bun dăruire, rigoare profesională ori viziune ? Concluzia la care am ajuns, a fost că toate sunt importante şi doar odinea în care ele se manifesta face diferența.

Probabil sună un pic atipic să menționez viziunea în componenta tabloului de profesionalism al unui medic. În momentul în care am apelat pentru o urgenţă la dr. Aschilian, m-am convins că o viziune de ansamblu asupra unei problemei medicale te ajută să faci cele mai bune intervenții.

Totul s-a petrecut intr-o zi de luni in jurul orelor 22 când, în urma unui accident stupid m-am ales cu o plagă de toata frumusețea la degetul inelar. Pe lângă cantitatea de sânge mult prea mare pentru cât eram obișnuită să văd că iese dintr-o rană, faptul că se vedea osul ( ulterior am aflat că erau tendoanele ) si bucată de carne care atârnă într-o parte m-a speriat şi mi-am dat seama că e o tăietură destul de serioasă.

Cantitatea de adrenalina din corpul meu avea să mă ajute să pun mana pe telefon şi să sun, cu reținere e drept ţinând cont de ora, pe dr Aschilian pentru a mă ajuta. Ştiam că e o chestie mai serioasă şi de finețe care la urgentă în spital s-ar fi rezolvat cu o simplă dezinfectare şi câteva ațe care să ţină pielea şi carnea la un loc. Aveam în minte experiența unui prieten care după o astfel de intervenţie la spital a tras vreo doi ani cu tot felul de operații estetice şi reparații de tendoane.

Aici intervine parte de viziune despre care vorbeam. După ce m-a chestionat la telefon despre aspectul plăgii, mi-a spus ca el crede că sunt atinse şi tendoanele dacă nu şi tăiate şi ca o rană în profunzime trebuie tratată corect pentru a evita consecințele pe termen lung care pot presupune pe lângă aspectul inestetică a cicatricii şi imposibilitatea de a îndoi degetul.

Cu informațiile calde si sub auspiciul fricii, l-am rugat să mă opereze el. A fost de acord fără să ţină cont că de la Bistrița la Cluj voi mai face încă 1,5 ore şi că va fi 12 noapte iar cu operație cu tot va fi undeva mult trecut peste 2 noaptea. Aici a intervenit partea de dăruire necesara unui medic si evident si responsabilitate, adică să sacrifici timpul tău în favoarea pacientului.

Am ajuns la Cluj pe la 23 30, m-a așteptat după cum a promis, am intrat în cabinet şi aici a intervenit partea de profesionalism despre care vorbeam : pe lângă ținuta corecta pentru operație, halat bonetă mânuși, totul a început prin a-mi citi un protocol investigându-mă din punct de vedere clinic ( alergii, tensiune, istoric medical ) m-a pus sa semnez acel protocol, lucru care l-a început m-i s-a părut ciudat dar el simțind asta, mi-a explicat ca indiferent de ora si caz sunt anumite rigori profesionale de la care nu se abate. In sinea mea mi-am spus tot respectul ! M-am relaxat chiar daca imi este extrem de frica de bisturiu însă, mi-am spus că sunt pe mâini bune. A început prin a pregati masa pentru operatie, cu tot felul de ustensile pansamente ate etc. Dupa, mi-a curatat rana si mi-a facut anestezia cu multa grija. A trecut la investigarea in profunzime a taieturii. Asa cum bine a intuit tendoanele erau taiate. Mi-a explicat fiecare procedura pe care o face si ce presupune. In tot acest timp asta probabil simțind ca îmi este frica a inceput sa-mi povesteasca despre tot felul si sa monitorizeze permanent starea mea, cu mult calm.

Nu am in istoricul meu operatii, nu stiu cum este dar, vorba nepoatei mele a fost ca in filme adica mana mea era acoperita cu un materiale verde astfel incat nu vedeam ce se intampla, nici nu imi doream Singurul lucru pe care l-am vazut a fost un plic cu ata si un plic cu un pansament sub forma de plasa care au cazut pe jos dupa ce au fost desfacut si pe care le-a aruncat. Inca un punct in plus la profesonalism tinand cont ca ambele produse erau in plic in momentul in care au cazut Dupa ce a tot facut el ce a facut dupa paravanul verde, la un moment dat mi-a spus ca suntem gata, moment in care am vazut si eu rana. Erau 10 cusaturi si degetul meu nu mai era despicat in doua.

Mi-a pus un pansamant in forma de palasa peste care a adaugat alt pansament pe care il comanda special deoarece cele care le gaseste pe piata nu au compozitia pe care si-o doreste..hmmmm. Alt detaliu care mi-a atras atentia sa fii preocupat inclusiv de calitatea pansamentelor!

Dupa ce a termiant operatia, mi-a explicat inca o data ce a facut si m-a informat despre ce trebuie sa fac si sa nu fac. Inevitabil l-am intrebat cat costa si surprinsa am fost cand raspusul a fost ,, nimic,, in conditiile in care s-a ocupat 3 ore de mine. Simtindu-ma indatorata pentru tot ce a facut am insitat moment in care mi-a explicat ca el, aproape in fiecare luna face o operatie pro bono, considerand ca nu intotdeauna remuneratia are la baza si satisfactia profesionala. Asta intra iarasi la capitolul daruire !!!! Mi-am amintit cum l-am cunoscut pe dr Aschilian. Chiar daca m-a rugat sa tin sub anonimat numele sau, imi permit sa nu o fac ! In meseria mea de psiholog am avut nenumarate cazuri de persoane care nu numai ca nu isi permiteau terapia dar abia isi permiteau sa traiasca. Asa arata si situatia familiei pe care a ajutat-o dr Aschilian cu o suma considerabila fiind impresionat de povestea celor 8 copii care traiau impreuna cu parintii intr-o garsoniera si singura lor sursa de venit era alocatiile copiilor. Imi amintesc si acum bucuria din ochii copiilor cand mama, din banii primiti le-a promis ca le cumpara tort.

Ii multumesc din nou in numele acelei familii dr Aschilian pentru generozitate si ii multumesc pentru faptul ca astazi dupa doua saptamani de la operatie imi pot indoi degetul !

Personal sunt optimista in ceea ce priveste calitatea serviciile medicale in ciuda tuturor lamentarilor pe care le avem la adresa sistemului de sanatate . Sper in perpetuarea atitudinii pe care o are dr Mihai Aschilian si la alte persoane care activeaza in aceasta sfera profesionala delicata.

M.I- psiholog