Destinul și inspirația au făcut ca, la un moment dat în carieră, să mă specializez în chirurgia estetică și reparatorie. Aș putea să scriu pagini întregi despre avantajele de a lucra într-un domeniu atât de frumos: de la șansa de a avea, de cele mai multe ori, pacienți ce aleg voluntar să își îmbunătățească aspectul, până la efectul post-operator: un mare zâmbet pe fețele lor.
Există însă și momente delicate pentru care nu am reușit încă să mă „specializez”. Spre exemplu, acel moment în care sunt întrebat direct și fără ocolișuri: „Dar tu, la mine, ce ai opera?”. E drept, s-ar putea să par prea sensibil să mă plâng de asta. Am o prietenă, medic dermatolog, care la fiecare sindrofie e nevoită să acorde 3-4 consultații ad-hoc la lumina lumânărilor. E mai greu să vii la un chirurg estetician să îi arăți, „numai o secundă”, o iritație pe mână, nu-i așa?
Și totuși, care e răspunsul corect pe care aș putea să-l dau când sunt abordat astfel?! Niciodată nu sunt foarte sigur că cel care întreabă își dorește cu adevărat să afle răspunsul. Nu sunt vreun ciudat pentru care frumusețea e un șablon, deci îmi e foarte greu să găsesc defecte fizice la o persoană. Uneori un nas un pic altfel, o gură ușor prea mare sau ridurile din jurul ochilor sunt tocmai cele care construiesc farmecul unei persoane. Revista “People” schimbă în fiecare an clasamentul celor mai sexy persoane din lume, cum aș reuși eu să îmi imaginez idealul valabil pentru toți?
Nici nu îmi place să fiu ipocrit și să răspund „la tine, absolut nimic!”. E defect profesional să observi mereu ceva ce ar putea fi un pic corectat la oamenii din jurul tău. Probabil că cel mai la îndemână răspuns ar fi „Dar pe tine ce te deranjează, ce ai vrea sa fie altfel?”. Să știți că am încercat, însă răspunsul imediat a fost „nimic în mod deosebit, dar mă gândeam că poate tu…”.
Așa că vă avertizez de pe acum: sunt chirurg și îmi place să operez. Dacă vreodată veți dori să aflați un sfat de la mine, fiți siguri că sunteți pregătiți să îl primiți. Nu e nimic greșit să dorești să schimbi ceva din aspectul tău fizic, la fel cum e perfect acceptabil să te placi exact așa cum ești. Și în loc de întrebare, ar fi poate mai potrivit să începeți cu „eu la mine aș opera…”. De aici, discuția va fi mult mai ușoară.