Două operații de reconstrucție au menținut funcționalitatea mâinii unui tânăr
În urma unui accident de muncă și după ce specialiștii unui spital public din Cluj-Napoca i-au spus că nu îl pot ajuta cu nimic, un tânăr de 28 de ani aproape că a rămas fără un deget la mâna stângă. Cazul lui a fost prezentat doctorului Mihai Așchilian, care l-a inclus în programul pro bono, întrucât veniturile pacientului nu puteau acoperi cheltuielile pe care le implică o intervenție de reconstrucție a mâinii, tânărul neavând asigurare medicală.
În ianuarie 2014, C.B. a fost supus primei intervenții de reconstrucție a defectului de țesuturi moi printr-un transplant de lambou. O lună mai târziu, doctorul Așchilian a realizat încă o operație similară.
La finalul celor șase luni de recuperare, pacientul își va monta o proteză estetică specială, care imită perfect aspectul și forma unei unghii.
Datorită celor două intervenții de reconstrucție, funcționalitatea degetului a fost menținută, iar pacientul a evitat un defect fizic care l-ar fi împiedicat să își folosească mâna la maxim.