Cu multiple stagii în Europa de Vest şi Statele Unite, Dr. Mihai Aşchilian nu este doar un chirurg plastician foarte bine instruit, ci şi un specialist cu un simţ acut al esteticii, pentru care intervenţiile impecabile din punct de vedere medical sunt o practică de zi cu zi.
Crede că pacienţii trebuie trataţi cu responsabilitate şi atenţie, de la prima consultaţie până la refacerea completă, şi că operaţiile estetice le deschid calea spre recâştigarea încrederii şi a frumuseţii dorite. În chirurgia plastică nu este loc de iluzii, de aceea, înţelegerea nevoilor celor care îi cer ajutorul este crucială, pentru că de aceasta depinde succesul unei operaţii. Indiferent de caz, Dr. Aşchilian îşi ascultă pacienţii şi le face recomandările necesare, fără să-i fie teamă să-şi exprime cu sinceritate opiniile, atunci când necesitatea unei operații nu este stringentă, iar aşteptările nerealiste.
În urma unui accident grav, suportat în copilărie, Dr. Aşchilian a dezvoltat pasiunea pentru medicină, care l-a determinat să urmeze Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar mai târziu l-a propulsat între colaboratorii Asociaţiei Olandeze de Chirurgie Facială Plastică şi Reconstructivă (DAFPRS)
Ca fellow al DAFPRS, a operat primele cazuri de feminizare facială, sub supravegherea doctorului Bart van der Ven de la Coupure Centrum din Gent.
S-a concentrat pe chirurgia plastică facială, colaborarând cu specialiști reputați: Alexis Verpaele, Bart van der Ven, Giovanni Botti, Wolfgang Gubisch, Helmut Fisher, Timothy Marten.
Mihai Așchilian este șeful Departamentului de Chirurgie Plastică din cadrul Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială nr. 1 din Cluj-Napoca.
A avut oportunitatea de a opera cu unii dintre cei mai apreciați chirurgi esteticieni la nivel european. Alături de doctorii Alexis Verpaele, specialistul nr. 1 în domeniul liftingului facial în Europa, și Patrick Tonnard a rezolvat o multitudine de cazuri de referință pentru chirurgia estetică a feţei. Tot ca fellow al DAFPRS, a operat primele cazuri de feminizare facială, sub supravegherea doctorului Bart van der Ven de la Coupure Centrum din Gent.
Schimbul de experiență a continuat, în 2011, la Erasmus Hospital din Rotterdam, unde s-a concentrat pe chirurgia plastică facială (sub îndrumarea lui Jacques van der Meulen), iar, până la finalul anului, și-a adăugat în CV și colaborarea cu doi dintre specialiștii reputați în chirurgia plastică din Germania, Prof. Dr. Wolfgang Gubisch și Dr. Helmut Fisher de la Marienhospital, Stuttgart. În 2012, a revenit la Marienhospital pentru a realiza una dintre cele mai complexe intervenții de reconstrucție nazală din cariera sa. În acelaşi an, a urmat un training profesional la Clinica St. Geneviève din Paris şi un stagiu la Clinica Villa Bella din Italia, operând alături de celebrul Giovanni Botti.
În 2013, Dr. Mihai Așchilian a avut ocazia să îl asiste pe Dr. Timothy Marten de la Marten Clinic of Surgery din San Francisco, unul dintre cei mai buni specialiști ai Statelor Unite în chirurgia estetică a feței.