Un nas deformat nu numai că transformă aspectul general al feței, dar poate fi și cauza unor complexe de natură fizică, de aceea, deficienţele sale estetice îi determină pe pacienţi să se adreseze chirurgului plastician. Prin urmare, rinoplastia este remediul potrivit pentru pacienții nemulțumiți de forma nasului, ce implică o paletă largă de intervenţii chirurgicale, menite să corecteze anumite diformități sau probleme de respiraţie, dar şi să-i redea un aspect întinerit.
Acest tip de operație se realizează în două moduri: închis și deschis. Prima variantă presupune realizarea unor incizii în interiorul narinelor, prelungită, în unele situaţii, şi la baza columelei. După expunerea elementelor anatomice vizate, se realizează redimensionarea şi/sau repoziţionarea acestora, intervenția încheindu-se cu suturi fine și imobilizarea țesutului din jurul nasului cu o atelă, pentru a proteja noua formă. Spre deosebire de rinoplastia închisă, cea deschisă presupune crearea unui acces mai larg, care permite și modificări mai ample și complexe (septoplastie, turbinectomie, grefe de cartilaj, fascie etc.).
Rinoplastia nu se adresează doar persoanelor care își doresc un nas mai frumos, dar și celor cu tulburări în respirație, cauzate de posibilele deviații de sept congenitale sau apărute în urma unor traumatisme. Pe lângă aspectul plăcut, un nas trebuie să fie și funcțional, iar rinoplastia este răspunsul la ambele dorințe.
Quisque in lorem ut arcu pretium aliquet praesent.